joi, 21 aprilie 2016

George Slăv, primul intelectual convertit la baptiști




Sunt 114 ani de când primul intelectual român a îmbrățișat noua credință predicată de baptiști și a lucrat alături de frații lui de credință la ridicarea literaturii în sânul poporului baptist.
Învățăturile baptiste au pătruns și în pătura intelectuală a românilor, astfel că în scurt timp se convertește dascălul confesional, George Slăv din Aciuța, care a lucrat mult pentru baptism. George Slăv, după ce s-a convertit la baptism, a fost destituit din postul de învățător.[1]



„În  anul 1902 s-a pocăit auzind cuvântul sfânt explicat de la Ioan 3:3. Din aceas­tă cauză, povesteşte el în prefaţa cărţii "Evanghelia şi Focul", a fost înlăturat din postul de învăţător. Atunci, Slăv s-a apucat de lucru ca misionar. Astfel, a ajuns dedicat în totul cauzei răspândirii Evangheliei, şi cum cunoştea foarte bine limbile germană şi maghiară, el  a fost omul de bază pentru baptiştii români. Lipsit de catedră, s-a apucat  de traduceri. În 1903, a revizuit şi completat cartea de cântări, "Cântările Sionului", în 1904 a devenit coredactor cu Mihai Brumar la revista "Steaua Dimineţii",  iar în Iulie acelaşi an a înfiinţat o revistă nouă  cu titlul "Lumina Lumii", în 1905 traduce "Fasiunea credinţei". E intere­sant faptul că în 1905, spre finea anului i s-a îmbiat din nou postul  de învăţător, cu condiţia să nu mai facă propagandă baptistă.”[2] Mai multe se pot citi în cartea lui Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România, pag. 206-214.
La moartea lui Vasile Berbecar scrie: Necrologie[3]  „Fr. Pavel Purdei. Născut în comuna Otlaca, Arad, ajungând la o vârstă de 26 de ani, în 1897 fu renăscut din nou. După ce a pus o dârză rezistenţă cuvântului Domnului, fiind pe de o parte primar, iar pe de alta fiind înrudit cu intelectuali. În 1912, a fost câtva timp închis pentru cuvântul Domnului. Timp de 14 ani a condus el peste 21 de adunări cu mult har. Într-un singur an a botezat 85 de suflete. Mergea adeseori prin cercul său şi câte 40 de km, pe zi, afară de asta stătea şi la coarnele plugului. Suferinţa sa a fost scurtă, o aprindere de creier. În ultimele clipe s-a coborât din patul său de boală spre a vorbi cu Dumnezeul său. În ziua de 12 August el a părăsit acest pământ, lăsând în urma sa un pământ bine lucrat. El a fost unul dintre acei luptători care a murit pe câmpul de onoare, iar noi cei ce l-am cunoscut îl avem în sfânta amintire.  Fratele G. Slăvu a fost la mulţi fraţi în ţară cunoscut. De mai mulţi ani a depus el lucrul, că era bolnăvicios. El a scris cartea: „Evanghelia şi Focul“ şi afişul „Mai este o lume“, a publicat cu mai mulţi ani înainte de aceasta o revistă sub titlul: „Lumina Lumei “ şi a prelucrat cartea de cântări: „Cântările Sionului“, în anul 1903. El fu născut în anul 1869, s-a pocăit în anul 1902 şi după o suferinţă îndelungată, care l-a slăbit foarte mult în toate puterile lui, a murit  Duminecă în 5 Oct. a.c. Aşadar, am avut un lucrător în literatură, până putea lucra, de mai mulţi ani însă nu mai era în stare a lucra decât ca evanghelist, iar în anii din urmă trebui să se retragă de la tot lucrul. Acuma a bătut şi al lui ceas, în care fu chemat din această lume plină de suferinţi şi necazuri la aceea bucurie, despre care el de multe ori putea vorbi altora. Amintirea lui rămâne între noi în onoare.”
                                                                            Vasile Berbecar. 

Farul Mântuirii, No. 1, 1 Decembrie, 1919, pag. 5,


[1] Ion Ungureanu Istoria Creștinilor, ediția IV , Editura „Farul Mântuirii”, București 1930, Pag. 247.
[2] Alexa Popovici,  Istoria baptiştilor din România, Ed. Făclia, Oradea, 2007, pag. 212.
[3] Farul Mântuirii, No. 1, 1 Decembrie, 1919, pag. 5,6.

luni, 18 aprilie 2016

Biblia de Buzău – Chrilică





Lector Universitar Dr. Emanuel Conțac ne spune despre Biblia de la Buzău: „Biblia de la Buzău (1854 – 1856) este realizarea episcopului Filotie al Buzăului”.[1] Tot această sursă spune că episcopul motivează de ce a trebuit să republice textul Bibliei de la Blaj 1795,  era „ mai îndreptată și mai curățită de zicerile învechite, acum și obișnuite numai la frații noștri ardeleni.” Adică, cum am spune noi azi, mai pe dulcele grai moldav.


Acestă Biblie o găsim de vânzare în sânul poporului  baptist încă din anul 1920, când Biblia de la Iași era mult îmbunătățită, iar zorile mijeau nu peste mult timp, traducerea Cornilescu. Biblia de la Buzău (chiril în 5 volume, legate), 30 lei; broşate, 22 lei.[2]
 Nu este de mirare că era de vânzare această Biblie, poate nu a trecut, dar  Societatea Biblică pentru Britania străinătate, tipărește în 1920,  ediția din 1874   a Bibliei de la Iași. În depozit era și  Biblia de la Iaşi legată în piele, 100 lei.
În anul 1921 deja era pus în vânzare Noul Testament de D.  Cornilescu.[3]
Voiam să se stie că frații noștri citeau și în chirilică dar aveau Biblia
        cu textul latin dar dacă știi să citești într-un fel, de ce să mai schimbi,   nu?
Potrivit Wikipedia Enciclopedia liberă: La sfârșitul secolului al XVIII-lea, învățații Școlii Ardelene, remarcând originea latină a limbii române, au început implementarea alfabetului latin. Alfabetul chirilic a continuat să fie folosit până în anii 1860, când limba română a început să fie reglementată oficial.În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române a fost reintrodus alfabetul latin în locul celui chirilic, după o perioadă de tranziție.[4]


[1] Emanuel Conțac, Dilemele Fidelității, Editura Logos, Cluj-Napoca 2011, Pag.53.
[2] Farul Mântuirii, Anul I, No. 7, 1 Iunie 1920, pag. 55
[3] Farul Mântuirii, Anul II, No.5, Mai 1921, pag. 40

duminică, 17 aprilie 2016

Un sfat pentru tineri și bătrani de 87 de ani







Un sfat pentru tineri și bătrani de 87 de ani
Vinovat de acest sfat bun este un mai mare al nostru, Vasile Berbecar. Citește-l și vei vedea ca nimic nu se inventează acum. De vei citi, vei înțelege că exact așa te invârți, cum au facut cei ce au trăit cu 100 de ani în urmă, numai că acum gândești așa crezand că ești mai avansat, că ai mai multă informație.
Am fost tânăr în poporul baptist și acum am îmbătranit, dar ce spune mai bătrânul frate, trecut la Domnul, am constatat că este adevărat pentru ca și eu am trăit ce se scrie in acest sfat.
Sfatul este scris in Farul Mântuirii, Anul X, No 11, Iunie 1929, pag. 5,6,10.
Articolul se numește: „Cântul în bisericile noastre”.




Este cam mult de când noi cântăm. Pentru unii sunt şi mai bine de 40 de ani, iar pentru alţii sunt 30-35 de ani. Este că de atunci mulţi au cântat, şi mai mulţi cântă azi slavă lui Dumnezeu. Şi este bine a cânta, căci numai cei ce sunt voioşi pentru ceva pot să cânte. Iar noi avem pentru ce să fim voioşi, că avem un Mântuitor, care ne-a răscumpărat cu sfântul său sânge nevinovat, şi că acest Mântuitor este al nostru şi suntem spălaţi de păcate, nu din ale noastre merite, este singurul merit al jertfei Sale de pe Golgota. Deci se cuvine ca să fim voioşi şi să cântăm ca să răsune deal şi vale, să se auză peste tot locul, că avem un Mântuitor iubit, căruia-I sună cântările noastre de laudă şi mulţumire.
Dar cântând noi astfel din vremurile de demult, cântările de pe atunci cunoscute, ba şi unele, chiar multe mai noi poate ne-am şi prea obicinuit cu ele, şi unii ar dori şi acum după cântările cu melodiile din vechime; şi poate să aibe şi ei dreptate. Nu-i criticăm. Omul bătrân s-a obicinuit cu lucrurile pe care le cunoştea el din tinereţea sa şi le doreşte, chiar să fie cele mai noi de un gust şi plac mai bun pentru cei de azi. Îmi aduc aminte acum 30 de ani, când am sosit între fraţii mei români, căci până atunci am petrecut între fraţi de alte naţionalităţi, că mi se cerea câte o cântare nouă. Apoi când venea pe la noi vreun frate din alt loc, i se cerea câte o cântare nouă. Dacă ajungeam pe undeva însoţit de câte un frate ni se cerea o cântare nouă. Fraţii noştri ar fi fost în stare să stea pentru a învăţa o cântare nouă, chiar nopţi întregi, numai ca să o poată „prinde“, cum ziceau ei. Că în ce fel suna acea cântare, le era indiferent, principalul era să sune din răsputeri, şi că aveau încă o cântare nouă.
Fireşte existau chiar şi atunci ici-colea câte unul, care avea ceva noţiuni de muzică, ba şi de poezie, dar era prea puţin apreciată. Ei deci nu-şi puteau întinde activitatea, căci poporul era mulţumit cu lucrul învăţătorilor ambulanţi, pentru că erau mai populari.
Dar nu mult a trecut după aceste lucrări ale începutului, care erau o epocă a marei dezvoltări a misiunii noastre, cam la 15-20 de ani de la început, care s-a făcut cu vreo 50 de ani înainte de aceasta, acum 30 de ani a luat fiinţă primul cor vocal în Curtici, prin lucrarea neuitatului nostru frate M. Brumar, care a căzut pe câmpul de luptă în marele război mondial, luptând pentru patrie. Acest prim cor românesc a cântat acum 30 de ani ( în Dec. 1899) la inaugurarea bisericii baptiste din Buteni, unde a fost mult admirat. Al doilea cor vocal a luat fiinţă cu un an mai târziu la Buteni.
De atunci în bisericile noastre baptiste şi-a luat cântul o altă directivă. Noi nu am rămas numai pe lângă învăţătorii ambulanţi, ci, s-a căutat după cântările mai frumos sunătoare, texturile cu ortografie mai bună, mai bine armonizate cu poetică, iar muzica a început a fi din ce în ce mai mult îmbrăţişată. Dovadă raportul despre ordinarea de păstor din Arad.
De aici tineretul nostru nu a rămas numai pe lângă cântările învăţate de la învăţătorii ambulanţi ba s-au lăsat mereu de ei şi au început a îmbrăţişa arta muzicii. Setea lor era după cântări mai melodioase, şi deci au luat fiinţă cursurile elementare de muzică. Cel dintâi, ba şi al doilea a fost ţinut la Curtici, iar următoarele la Buteni, aproape în fiecare an câte unul. Ba şi în alte locuri s-au ţinut câteva. Această sete a tineretului la început nu era întrecută decât cel mult de ecoul bătrânilor mulţumiţi cu cele vechi, şi fiind greoi a primi metodele cele mai bune. Lor le era bine, cum era, cu toate că majoritatea nu vor fi cunoscut zicala germană, care sună:„Wie die Alten Summen, so Zwitschern die Jungen“, adecă: „Cum îngână bătrânii, aşa ciripesc cei tineri“, şi dorinţa lor a fost, şi poate este şi până acum: lor nu le place să înveţe: deci să rămână şi tinerii pe lângă aceasta. Sau: cum au trăit moşi-strămoşii noştri,aşa putem şi noi trăi. Este însă o părere greşită. Racul nu poate învăţa pe puiul său să meargă înainte, până când el merge îndărăt. Papagalul nu va învăţa pe puiul lui să vorbească, pentru că şi el scoate strigăte urâte. Ba nici canarul nu va învăţa pe puiul său să cânte frumos. Dar când puiul de papagal va ajunge în şcoală, limba îi va fi dezlegată (tăiată), va şti să vorbească, şi dacă numai puţine cuvinte; puiul de canar când va ajunge în aşa loc, unde sunp paseri şcolate, învăţate să cânte frumos, şi el se va învăţa. Că ce va fi din puiul de rac, ne pot spune amatorii de carnea lor.
Deci, fraţii mei bătrâni, de pănura şi cam de vârsta mea, şi dacă voi nu mai puteţi învăţa să cântaţi frumos, cântaţi cum ştiţi, dar să nu vă mulţumiţi numai cu cântul din vechime. Căutaţi să daţi tot concursul tinerilor, să cânte ei după cunoştinţa pe care o au în notele muzicale. Ei de sigur nu vă vor refuza să cânte din vechile cântări, pe care le-aţi cântat de demult şi vă sunt iubite, să nu-i opriţi însă nici pe ei a învăţa tot mai bine în arta muzicii. Daţi-le îndemnul să înveţe cât mai multe cântări noi, prin care vă vor îmbucura şi inimile voastre. Desigur ei vă vor asculta, căutând să vă îndeplinească dorinţa, nu le puneţi încă nici voi piedici înaintării lor în această artă frumoasă a cântului.
Şi voi, fraţii mei lucrători în via Domnului, daţi tot sprijinul tineretului din bisericile şi cercurile voastre de activitate. Nu-i împiedicaţi în lucrul cel bun, decât numai de veţi vedea că ei s-au îndepărtat de la calea cea bună şi au trecut de buna cuviinţă, în ce priveşte viaţa lor potrivită cu Evanghelia lui Cristos. Unde veţi vedea că nu este cor, dar ar fi puteri, daţi îndemnurile voastre, ca tinerii să se scoale şi să se apuce de lucru. Mai bine să le ajutaţi voi, cât puteţi spre lucrul cel bun, decât să fie apucaţi de cel viclean, de Diavolul şi el să lucreze cu ei. Nu-i sprijiniţi numai cu sfaturi şi îndemnuri bune, dar căutaţi a dobândi şi pe părinţii lor pentru acest lucru, dar mai mult: rugaţi-vă cu ei şi pentru ei, ca Domnul să le ajute a prospera. Ei poate vor fi de multe ori- ca nişte mici zburdalnici, dar nu le daţi în cap pentru aceasta, ci-i îndemnaţi cu blândeţe. Fireşte păcatul nu poate fi netezit, dar omul trebuie mântuit, aducându-ţi aminte că şi tu poţi fi ispitit.
Părinţi, daţi copiilor voştri toată posibilitatea, de a-şi dezvolta darurile primite de la Dumnezeu ale muzicii. Rugaţi-vă cu ei şi pentru ei, ca să nu cadă în cursele ispititorului. Dacă ei merg undeva cu cor, ori cu muzică, să nu-i opriţi: le faceţi aceasta cu plăcere, ca să le daţi calea liberă. Daţi-le la aceasta şi sfaturi bune de bună purtare. Nu suntem noi creaţi numai pentru această lume, ci, aici avem a  ne pregăti pentru cea viitoare, unde cei ce au practicat aici cântul, vor putea sta în corul miriadelor de mântuiţi. Nu le luaţi deci această plăcere, chiar de v-ar costa şi bani, nu numai timp. Pentru lucrul Domnului noi trebuie să fim darnici în toată privinţa, căci El a dat pentru noi cea mai mare jertfă: pe unicul Său Fiu iubit. De ce nu i-am da şi noi toate ale noastre. Oare nu zicem noi într-o cântare: Doamne, viaţa mea ţi-o dau...; apoi: Ale mele mâini le ia... şi glasul meu sfinţeşte-l Tu..., apoi: Libertatea-mi Ţi-o jertfesc.., iar apoi: Aurul şi argintul, inima şi sufletul, etc. Dacă zicem aşa, să şi facem aşa.
Tineri: Voi ştiţi cum au cântat părinţii voştri. Să le mulţumiţi, că ei v-au învăţat a cânta aşa, cum au ştiut ei. Acum însă voi aveţi o şcoală mai bună, cântările ce le învăţaţi acum sună mai frumos, mai regulat, decât erau acelea, pe care voi le-aţi învăţat de le părinţii voştri. Să nu uitaţi, că de când ei au învăţat acelea, au trecut la unii mai bine de 30 de ani. De atunci lumea a făcut un mare progres. Atunci nimenea nu-ţi putea spune că a văzut un aeroplan, a auzit un radio cântând şi altele, acum acestea s-au schimbat, acum poţi zbura şi poţi asculta frumoasele concerte, religioase şi lumeşti, din mari depărtări. Cântările din bisericile noastre încă au trecut prin o mare schimbare. Nu că ele nu ar fi existat, dar noi nu le cântam, că nu era cine să ne înveţe. Iar acum voi puteţi forma în toate părţile, unde sunteţi numai 6-8 inşi, câte un cor mic, cu care puteţi învăţa cântări pe patru voci. Daţi glasul şi puterea, ba şi timpul vostru, de care dispuneţi, Domnului, ca El să lucreze, pentru ca numele Lui să fie slăvit prin glasul şi puterea voastră. Căutaţi pe unul, care cunoaşte notele muzicale, îl puneţi ca conducător şi vă puneţi pe muncă, şi Dumnezeu vă va binecuvânta. Nu petreceţi timpul vostru liber – ce-l aveţi de multe ori – cu lucruri de nimica, ci vă puneţi la carte şi studiaţi Biblia, studiaţi cântări frumoase, îmbucuraţi prin ele biserica din care faceţi parte şi onoraţi pe Domnul,  care v-a răscumpărat cu sfântul Său sânge. Fiţi supuşi la cei ce vă conduc spre bine. Ascultaţi pe conducătorii bisericii voastre. Să nu uitaţi a fi ascultători şi supuşi părinţilor voştri, căci ascultarea mai bună este decât jertfa. Înainte de toate însă să nu uitaţi a vă ruga Domnului pentru cei ce se ostenesc şi vă dau buna învăţătură a frumosului cânt în cor. Vă rugăm pentru ca să veţi o inimă asupra tuturor în tot ce este bine. Vă rugaţi ca Domnul să nu vă lase a ajunge şi a cădea în ispitele vieţii şi în păcatele tinereţii. Aşa biruinţa va fi a voastră. Cu Domnul înainte la lucru, tineri şi bătrâni, conducători ai bisericilor şi ai cauzei datului frumos, a părinţilor şi a copiilor, ca cu toţii lucrând mână în mână, să facem ceva cât de bun pentru slava celui ce a înviat din morţi şi ne-a adus şi nouă o viaţă fericită.
Căutaţi să cântaţi cu toţii cât de bine, cât de curat şi cât de frumos. La bătrâni le stă bine să cânte pe glasul lor, tremurând, pe cât se poate de bine, iar la tineri le este cu fală să cânte corect, frumos şi răsunător, şi este o ruşine pentru ei să cânte ca un canar neinstruit,  fără a-şi fi dat măcar silinţa să înveţe arta cea frumoasă a cântului despre care în atâtea locuri putem citi în Biblie, că a sunat ca şi când ar fi fost unul.
Deci: „Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim numele Tău, Prea Înalte!“ (Ps. 92:1,2)
                                                                             Al vostru frate,
                                                                                 V. Berbecar.