miercuri, 5 aprilie 2017

Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990






Prin ajutorul Domnului și pentru slava Lui, am ajuns să tipărim această carte, care s-a născut din dragoste pentru Dumnezeu și poporul său.
ARGUMENT
Titlul acestei cărți, Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895-1990, este,  într-un anumit sens, unul pretențios și necesită câteva clarificări:
1. Am ales să folosim termenul „literatură” din cel puțin trei motive:
i) în cadrul Uniunii Bisericilor Baptiste din România a existat atât un „Departament pentru literatură”, cât și un „Comitet pentru literatură” (aceste informații se găsesc în lucrare).
Așadar, din respect pentru înaintașii noștri am ales să păstrăm termenul de „literatură”, și să nu folosim expresia „resurse bibliografice” sau altele similare.
ii) Sensul principal al termenului „literatură” este cel de „creație artistică”. Unele materiale prezentate în lucrarea de față nu s-ar încadra strict în această categorie, însă suficient
de multe sunt adevărate resurse literare: cărțile de predici, volumele de poezii, volumele de beletristică etc.
iii) Termenul „literatură”, poate fi privit și într-un sens mai larg ca „bibliografie”. Așa am intenționat și noi să îl utilizăm în titlul lucrării de față.
2. Am ales să folosim expresia „literatură baptistă de limba română” din următoarele motive:
i.O mare parte dintre resursele prezentate în lucrare sunt de origine baptistă.
ii. Există și un anumit număr de resurse bibliografice care nu
au fost scrise de autori baptiști. Din acest motiv îl informăm pe cititor, prin precizarea de pe coperta-față, că în carte sunt prezentate „publicații de origini diverse”. Am ales totuși să le includem și pe acestea în lucrare din pricină că ele au fost utilizate de comunitatea baptistă și au circulat printre
credincioșii baptiști. O serie de lucrări de referință au fost traduse în limba română îmbogățind bibliotecile multor confesiuni creștine, nu doar pe cea baptistă. Așadar, multe
lucrări din această carte au fost scrise de către baptiști, iar altele au fost utilizate de ei. Pe acestea din urmă le încadrăm în sintagma „literatură baptistă” fără a emite un drept de ”proprietate confesională” asupra lor. Ele sunt „baptiste” numai într-un sens derivat.
3. Am ales să cercetăm perioada 1895-1990 deoarece în anul 1895 am identificat prima resursă din patrimoniul literar baptist din România (cartea de cântări, Cântările Sionului), iar anul 1990 constituie, desigur, momentul în care România și-a deschis granițele pentru un aflux de cărți sosite din străinătate.

La editura Risoprint se poate comanda, vezi aici.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu