joi, 25 mai 2017

Ileana a Nicolai Dohotari




Prezint azi un caz foarte dureros din care desprindem primejdia la care se expuneau cei care doreau să se întoarcă la Dumnezeu. Articolul de mai jos a fost scris în Farul Mântuirei din anul 1924.

„O tristă înmormântare. 
(Martira credinţei din anul 1924.)
În comuna Oprişeni, Bucovina, s ’a săvârșit în
ziua de 16 Noiembrie 1924 o crimă înfiorătoare, care a
impresionat profund pe toţi locuitorii.
Sora noastră în Christos, Ileana a Nicolai Dohotari,
a petrecut lângă Cuvântul lui Dumnezeu până
după masă, iar seara când a mers acasă,
soţul ei Nicolai Dohotari a luat-o la bătaie, s-au auzit
câteva ţipete despre care spun doi feciori din sat. La
 scurt timp după aceea soţul  a început să strige
în gura mare : „Săriți oameni buni, că soția mea s-a
spânzurat. Aceasta în repetate rânduri. Văzând că nimeni
nu vine, a alergat la fraţi şi sculându-i din
somn, îi chemă să vie şi să-şi înmormânteze pe sora
lor. A mers un frate la faţa locului şi a văzut că era
spânzurată în grajdul de vite. Soţul ei spunea că s-a
dus să mulgă vaca şi văzând el că ea nu mai vine, a
mers şi a găsit-o spânzurată. Fratele care a mers,
a observat că pe faţa ei era sânge şi o rană în faţă, dar
speriat, dimineaţa a venit după subsemnatul (LOGIN MOTRESCU) în Corceşti
să viu la înmormântare. Neaflându-mă acasă, abia
marţi dimineaţa în 18 Noiembrie am sosit la faţa locului.
Imediat după sosirea mea a sosit şi comisia judecătoriei
de ocol din Siret, care cercetând lucrul
a aflat că ea a fost mai întâi bătută, năduşită şi apoi
spânzurată. Cercetând apoi situaţia locului, a aflat
că ea nu a putut fi spânzurată acolo, pentru că nu permitea
încăperea. Toată vina a căzut pe soţul ei Nicolai Dohotari , care luat în aspră şi iscusită cercetare de către harnicul şef de jandarmi, D-l Scanm'tefa, — soţul ucigaş a mărturisit că a bătut-o, târând-o
prin ogradă, apoi a legat-o cu un ştreang (funie) şi a
târât-o în micul grajd unde a spânzurat-o. Pană aici
tot satul era agitat, că pocăiţii au început a se spânzura
până ce nu va mai rămânea nici unul. Dumnezeu
însă a ridicat ocara noastră şi oamenii au început
a se domoli şi a-şi începe zicala pe altă strună.
A doua zi, miercuri dimineaţa la ora 10, am
condus pe sora noastră martiră, la Cimitirul Comunal,
unde ne-au urmat cam 500 bărbaţi şi femei, cari au
auzit aceea ce nu au auzit de când sunt ei, poporul
martor la această tristă ceremonie a rămas înmărmurit
la predica despre izbânda lui Satan, asupra omului
necredincios.”



„Observări la cele de sus .
De patru ani, oamenii din Oprişeni au început
a se întoarce la Dumnezeu, părăsind lumea cu poftele
ei, dar aceasta nu a putut fi privită bine în ochii conducă
torilor satului şi deoparte preotul ortodox a început
să înnegrească în fiecare Duminecă în biserică
pe cei ce se întorc la Dumnezeu, îndemnând pe o omeni
la ură contra lor, să nu vorbească cu ei şi să nu
le dea nici „Bună ziua", căci sunt rătăciţi de la biserica
strămoşească. De altă parte învățătorul în şcoală
învăța pe copii să nu asculte pe părinţii lor pocăiţi,
căci sunt rătăciţi. Acum din învățăturile acestor doi
mari luminători ai satului, iată ce a ieşit: omul rău
şi nepocăit, şi rău învățat, a ridicat mâna neagră să
omoare ceea ce a iubit mai mult în viaţă, să spânzure
pe aceea, ce cu 16 ani înainte a jurat înaintea
lui Dumnezeu că o va iubi şi ocroti în zile bune şi
rele, acum s 'a făcut omorâtorul ei pentru că ea cu o
lună înainte s-a botezat, alăturându-se Bisericii lui
Christos. Ea a murit ca o martiră în chinuri mari,
dându-și sufletul credincios în mâinile Mântuitorului
ei, Isus Christos, iar el dus şi legat şi-a câștigat o
osândă vecinică în vecinicii, dacă nu se va pocăi în sac
şi cenuşă, iar aici pe pământ pedeapsa omorâtorilor.
LOGIN MOTRESCU.
Corceşti.”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu