sâmbătă, 26 august 2017

Din viața lui Vasile Berbecar, de Ioan Cocuț






Nu demult, vezi aici am scris despre acest frate care a adus o mare contribuție la dezvoltarea poporului baptist român. A fost un om înzestrat de Dumnezeu, dar s-a lăsat folosit de Creatorul său în lucrarea de slujire. Am găsit azi în „Calendarul Creștin” din  anul 1934 această bogată prezentare a lui Ioan Cocuț  despre Vasile Berbecar, fapt care mă face să mă grăbesc să o prezint spre lecturare. Mai sunt lucruri spuse, dar sunt informații noi, de aceea o prezint în întregime.


„Vasile  Berbecar s-a născut la 22 Septemvrie 1875 într-o comună din judeţul Timiş. Tatăl său a fost român, iar mama sa maghiară. Ocupaţia tatălui a fost tâmplăritul.
Prea puţin se ştie despre copilăria dânsului. Doar atât că părinţii săi, au fost foarte religioşi şi l-au crescut sub o disciplină severa. În 1895, la etatea de 20 de ani, îl găsim calfă de pantofar în Becicherecul Mare, lângă Timișoara, lucrând într-un atelier. Un predicator al Evangheliei a vizitat acest  atelier şi chemă pe stăpân la Biserica Baptistă. Pe Berbecar îl  atrase ceva spre acel predicator. Ar fi dorit să-l fi chemat şi pe el la biserică, dar predicatorul nu l-a băgat în seamă. Stăpânul nu s-a dus la biserică şi predicatorul a venit a doua oară să-I cheme. Tânărul Berbecar privea iarăşi cu mare interes la predicator. Credea că predicatorul îi va înţelege dorința lui de a merge la biserica baptistă. Însă acesta nu l-a observat. Dar, când a dat să plece, predicatorul a observat privirea atentă a tânărului şi i-a zis: „Poți să vii şi tu, tinere, la biserică." Inima tânărului s'a umplut de bucurie şi abia a aşteptat să vină Dumineca, pentru ca să meargă la biserica baptistă. In prima Duminecă după Paşti a intrat, pentru prima dată, într'o biserică baptistă. Acolo a auzit predicând pe fratele Ștefanuţ din Mateiu 15 : 28. Predica însă, n-a făcut aşa mare impresie asupra Iui ca şi cântările. Şi era natural ca viitorul făuritor al corurilor şi cărţilor de cântări, să fie adus la Dumnezeu prin melodiile religioase cântate de acei credincioşi simpli. Poate tocmai faptul că el a găsit pe Mântuitorul sufletului său prin cântări, l-a făcut să preţuiască atât de mult cântul şi să lucreze atât de mult pentru dezvoltarea lui.  A treia Duminecă după Paşti, s’a dus din nou la biserică, şi a auzit predicându-se de la Ioan 3. Prima Biblie, care există şi azi, a cumpărat-o în 29 Iunie 1895. Sigur că el a studiat mult această Biblie. Mintea sa deschisă şi doritoare de a găsi adevărul, s-a îm­bogăţit din paginile ei.
După un timp fr. Berbecar a rămas fără lucru şi a plecat la Timişoara. Aici a mers la biserica baptistă ger­mană, unde a umblat doi ani ca prieten.
În 8 Aprilie 1897, fr. Berbecar a fost botezat de fr. Henrich Meyer, în Timişoara. Apoi a început să lucreze în biserica din loc. Aici era o soră, fostă  profesoară de mu­zică, care conducea corul. Ea l-a învăţat muzică. Puţin a ştiut aceea soră bătrână că acel pe care îl instruiește, va deveni unul dintre cei mai mari bărbaţi ai lui Dumnezeu în poporul român. Ea n-a ştiut că aduce una din cele mai mari servicii cauzei lui Hristos în România. Treptat, el a luat conducerea corului din Timişoara şi l-a condus mai multă vreme.
Când a auzit tatăl său că el se pocăieşte, a începui să-l prigonească. I-a spus că, dacă se face baptist, să nu-i mai calce pragul casei. Mai târziu casa a ars şi tatăl său a venit la fr. Berbecar şi s-a        convertit şi el.
După trei ani, în 1899, fr. Berbecar s-a căsătorit cu o soră din Buteni. Părinţii acestei sore au fost primii baptişti din Buteni, veniţi din Ungaria. Apoi fr. Berbecar s-a mutat în Curtici, unde a făcut cor. După aceasta s-a mutat în Buteni de unde a dezvoltat cea mai mare parte din activi­tatea sa. Aici a văzut că baptiştii români n-au Şcoală Duminicală. Intre germani fusese. Şi atunci fr. Berbecar a înfiinţat aici o Şcoală Duminicală. După cât ştim, n-a existat până atunci Şcoală Duminicală între baptiştii români; astfel că putem să considerăm pe      fr. Berbecar ca întemeietorul Şcoalelor Duminicale române din România, căci dânsul nu numai că a înfiinţat prima Şcoală Duminicală, dar a luptat toată viața pentru dezvoltarea acestei ramuri a vieţii bisericilor noastre.
În 1901-1902 iarna, a ținut primul curs de note, al doilea l-a ţinut în 1903 — 1904 la Buteni. Tinerii instruiţi de dânsul la aceste cursuri şi la multe altele, au mers prin biserici şi au înfiinţat coruri şi au învăţat bisericile să cânte cântări comune. Aşa că fr. Berbecar este întemeietorul co­rurilor baptiste din România.
Primul concurs de coruri a fost ţinut la Rădeşti (Valea Crişului) în anul 1904. Aici s-a discutat şi s-a hotărât să se facă o carte cu cântări pentru coruri. În vara anului 1904, fr. Berbecar şi cu fr. Brumar au tradus şi tipărit cu litograful prima carte de cântări cu note „Harfa Coriştilor.“ Au lucrat la ea şase săptămâni în Tulea şi în Talpoş.
O mare binecuvântare pentru fr. Berbecar a fost că a avut un prieten bun şi un tovarăş de muncă în persoana fratelui Brumar.
In 1905, fr. Berbecar a auzit că se ţine un mare curs Biblic în Germania. O mare dorinţă s-a trezit în inima lui să meargă la acest curs Biblic, căci inima lui era dornică să ştie tot mai mult şi mai mult despre Domnul şi despre lucrul Său, dar fraţii români n-au voit să-l ajute şi dânsul n-avea bani. Însă s-a rugat Domnului într-una să-l ajute să meargă şi aproape în ultima zi, Domnul i-a răspuns. O scrisoare din Germania l-a anunţat că fraţii de acolo îi plătesc drumul jumătate şi toată întreţinerea la cursuri.
Acolo, la acel curs, a învăţat foarte mult, şi a venit plin de dragoste şi de dorinţă de a lucra şi a se jertfi mai mult pentru lucrul Domnului.
In anul 1907 a făcut cu fr. Brumar o nouă ediţie a Cântărilor Sionului. Au lucrat la ea şapte luni.
In anul 1908 a început cu fr. Brumar foaia „Adevărul”.  Un an şi jumătate a fost condusă de fratele Brumar, după aceea a fost condusă de fr. Berbecar până în 1915.
In anul 1910 fraţii baptişti din Buda-Pesta şi*au cum­părat o tipografie. După aceasta, fr. Berbecar şi fr. Brumar au făcut măreaţa carte „Cânturile Evangheliei “, apoi au în­ceput încă o foiţă mică „Razele Aurorii."
In anul 1915, au înfiinţat o nouă foaie în locul „Ade­vărului", numită „Solul Păcii4', pe care a editat-o fr. Berbecar până la sfârşitul războiului mondial.
Câţiva ani după Războiu s-a mutat de la Buteni la Arad, unde a fost ordinat în Biserica din Șega, la 21 Febru­arie 1926.
Trei ani de zile a fost Secretarul Uniunii Bisericilor Baptiste din România. A condus librăria „Speranţa." A editat „Calendarul Poporului Creştin" încă din timpul războiului, până aproape de moarte. A tradus cartea de cântări „Sunetele Evangheliei." — A tradus şi a tipărit zeci de broşuri.
De când a înfiinţat prima Şcoală Duminicală a fost conducătorul oficial sau neoficial al acestei instituţii, şi a murit ca Preşedinte al Uniunii Şcoalelor Duminicale. A făcut Călăuza Şcoalei Duminicale şi Calendarul Biblic în foarte mulţi ani și a făcut multe alte lucruri, pe cari nu avem loc destul ca să le scriem aci.
Deasupra tuturor a fost un frate blând, iubitor şi vesel. A suportat sărăcia, familia grea, şi greutăţile lucrului lui Dumnezeu fără murmur şi fără proteste. A lucrat, s-a rugat şi a iubit.
Prin moartea dânsului în 23 Iulie 1931 baptiştii au pierdut pe unul dintre întemeietorii baptismului din ţară, pe primul publicist baptist român, pe întemeietorul şi inspira­torul corurilor frumoase baptiste, pe editorul cărţilor de cântări, al revistelor şi al broşurilor, pe întemeietorul şi îndrumătorul Şcoalelor Duminicale, pe un om bun care fără vorbă şi paradă multă, a muncit o viaţă întreagă pen­tru cauza Evangheliei în poporul român.”

Din Calendarul Crestin 1926



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu