Cine sunt?

vineri, 13 octombrie 2017

Profesorul Marius Cimpoae, licențiat în istorie baptistă




Am găzduit pe acest blog două personalități, doctori în istorie baptistă: pe Marius Silveșan și George Colcer vezi aici și aici. Acum vin să prezint un alt iubitor al poporului baptist din România. Este vorba despre profesorul Marius Cimpoae, care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu, în care ne vorbește despre lucrarea de disertație, despre proiecte de viitor, despre familie și altele.
Dumnezeu să-l ocrotească și să-l sprijine în lucrarea pe care o face pentru slava Domnului!

Vă felicit cu mult drag pentru lucrarea de disertație pe care ați susținut-o la Universitatea de Vest din Timișoara (LUMINI ȘI UMBRE: Viața Cultului Creştin Baptist din România în perioada comunistă – între colaborare, compromis și opoziție) și vă apreciez că vă plecați spre poporul baptist întregindu-i istoria. Apreciez că veți merge și mai departe să o completați și apoi să vadă lumina tiparului.
Aș vrea să știu eu și cei ce citesc blogul: „Istorie Baptistă”, cine este Marius Cimpoae?
M.C. Marius Cimpoae este un nume: nume de copil, nume de soț, nume de tătic, de profesor, de predicator. Acest nume este lăudat de unii și, în aceeași măsură, este criticat de alții. Dar nici laudele, nici defăimările nu spun totul despre mine. Sunt cărășean la origini, timișorean prin adopție, baptist prin convigere, pasionat de literatură și istorie contemporană. În ceea ce privește educația și formarea profesională, sunt licențiat în teologie și filologie – limba și literatura română la Universitatea din București – Facultatea de Teologie Baptistă; recent am absolvit studii de master în istoria comunismului la Universitatea de Vest din Timișoara și un program postuniversitar în domeniul managementului Administrației Publice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După absolvirea studiilor universitare m-am mutat la Timișoara unde am început să lucrez alături de pastorul Petru Dugulescu la Biserica Eclesia și la Asociația „Isus Speranța României”. Doar 5 luni am avut ocazia să mă bucur de modelul de viață al unui om pe care l-am apreciat enorm. Am lucrat ca educator, consilier și șef de cabinet parlamentar, pastor și profesor. Acum slujba mea este de profesor titular de limba și literatura română la Școala Gimnazială Comloșu Mare (o localitate aflată la 60 de km de Timișoara și la doar câțiva kilometri de granița cu Serbia), iar slujirea mea este de predicator la Biserica Baptistă Germană Timișoara (prima biserică neoprotestantă din sud-vestul României). 

Unde v-ați născut și când?
M.C. M-am născut la data de 03 august 1985 în localitatea Oravița, jud. Caraș –Severin și am crescut la Știnăpari, o localitate aflată în zona montană a Banatului de sud, pe platoul munţilor Locvei în zona turistică Cheile Nerei. Viața aspră de la munte m-a format, m-a călit, pregătindu-mă pentru momentele intense pe care de multe ori viața mi le-a oferit până acum.
Părinții v-au fost baptiști?
M.C. Părinții mei nu au fost baptiști. Ei s-au pocăit pe când aveam eu 6 ani în urma unor experiențe dramatice. Mama a fost prima care s-a hotărât după ce a fost vindecată complet de psoriazis (boală cronică de piele). De la 16 ani și până când a împlinit 29 de ani, a alergat la toate spitalele și la toți medicii din țară în speranța că se vor găsi remedii pentru boala ei, dar cu fiecare unguent sau medicament care îi era administrat, boala se extindea și se agrava. Până într-o zi, când un bătrân din localitatea noastră, i-a recomandat un medic la care nu apelase niciodată până atunci. A început să meargă la biserică și să se roage, iar la o evanghelizare pe stadionul din Reșița, în urma unei rugăciuni, Medicul Suprem a vindecat-o complet nemaiexistând nici măcar un singur semn în trupul ei că ar fi fost vreodată bolnavă de psoriazis. În ciuda minunii pe care Dumnezeu a făcut-o în viața ei, dar și în viața familiei noastre, inima tatălui meu a rămas împietrită. Pentru că a fost crescut cu ideea că pocăiții sunt sectanți a început să îi interzică mamei să meargă la biserică. Însă dragostea pentru Dumnezeu a fost mai mare decât suferința pe care a îndurat-o de la tatăl meu și a continuat să meargă la biserică. Cu aproximativ o săptămână înainte de botezul mamei, tata s-a îmbătat foarte tare și a fost foarte aproape să îl omoare pe unul dintre frații mei mai mici, punându-i piciorul pe piept. Dumnezeu l-a salvat pe fratele meu, dar a salvat și inima tatălui meu, așa că în ziua botezului, amândoi părinții mei L-au mărturisit public pe Domnul în apa botezului. Acesta a fost momentul când credința în Dumnezeu a devenit menirea vieții noastre.
Ați avut în copilărie amintiri plăcute sau neplăcute în relațiile dumneavoastră cu unele persoane baptiste?
M.C. Cantitativ, am mai multe amintiri plăcute în relațiile cu frații mei baptiști, decât amintiri neplăcute. Calitativ, înțeleg că oamenii din viața mea, buni sau mai puțini buni, sunt niște sculptori pe care Dumnezeu i-a folosit în șlefuirea caracterului meu. Maica Tereza spunea: „Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție”. De fapt, înainte de a-i încadra pe baptiștii din viața mea în nu-știu-ce categorii, permiteți-mi să spun, că sunt conștient că nici eu nu sunt un baptist perfect. Dimpotrivă..., dar mă străduiesc să fiu un baptist foarte bun sau mai bine zis, un creștin foarte bun J.
Când și cum v-a venit pasiunea de a scrie despre baptiști?
M.C. Am o pasiune pentru a scrie în general. Mai ales în ultima perioadă simt că trebuie să scriu. Nu știu cât din ceea ce scriu este folositor pentru cei care citesc, dar totuși scriu. Scriu pentru că: „Quod scripsi, scripsi = Ce am scris, rămâne scris”.
Am scris despre baptiști și mai exact despre istoria recentă a baptiștilor din dorința de a oferi o prezentare obiectivă, echilibrată, justă a unor aspecte cunoscute sau mai puțin cunoscute din viața Cultului Baptist din România în încercarea de clarificare și de asumare a trecutului și nu de justificare sau de condamnare a lui. Scopul acestei lucrări este acela de a oferi o șansă la reconciliere unei comunități care până la deconspirarea personalului fostei Securități prin publicarea listelor cu informatori, colaboratori, au încercat să ascundă sub diverse pretexte și scuze, mizeria colaboraționismului cu regimul comunist. De asemenea, un alt scop este acela de a crea o imagine corectă, fără exagerări, asupra evenimentelor la care generația mea nu a fost martoră, în vederea răscumpărării memoriei, dar și a istoriei.
În anul 2007 a fost lansată cartea Pigmei și uriași a lui Daniel Mitrofan, unde a fost publicată o listă scurtă, dar cu nume foarte cunoscute a pastorilor baptiști colaboratori cu Securitatea, concluzia autorului fiind că în perioada comunistă între 70-90% dintre pastori au colaborat cu regimul comunist. Din momentul acela, a continuat să cadă cu „deconspirări” pe toate blogurile „creștine”. „Deconspirarea” brutală, ostentativă, fără dovezi, fără documente credibile, a produs foarte multe răni și a distrus multe relații. Dacă până în 2007 imaginea baptiștilor a fost aceea de oponenți ai regimului comunist, de luptători pentru libertatea religioasă și libertatea de conștiință, după 2007, percepția generală a fost aceea că baptiștii și, în mod special, pastorii baptiști, toți au fost colaboratori și agenți ai Securității comuniste. Această percepția a produs foarte multă deziluzie și frustrare în bisericile baptiste, încrederea unii în alții a devenit atât de zdruncinată de compromisurile unei epoci care a lăsat răni adânci.
De fapt, nici imaginea de eroi, nici cea de colaboratori nu este cea adecvată. Corect este să spunem că unii au suferit și au fost persecutați pentru credință, în timp ce unii au colaborat cu regimul comunist. Corect este să spunem că unii au colaborat, dar apoi realizând greșeala pe care au făcut-o au refuzat să mai colaboreze și au fost și ei persecutați. Corect este să spunem că pe unii Dumnezeu i-a folosit chiar din poziția de colaboratori ai Securității pentru a sprijini lucrarea baptistă din țara noastră. Dar mai important decât diagnosticul este tratamentul. După ce aflăm adevărul, ce facem cu el? Îl folosim doar pentru a condamna și pentru a-i arunca în închisoare pe torționari? Sau scopul nostru ar trebui să fie să scoatem la lumină adevărul având ca țintă și dorință, reconcilierea?!
Am vrea să ne devoalați puțin din cuprinsul cărții ca să așteptăm cu nerăbdare apariția ei.
Ca să poată fi mai bine înțeles cuprinsul lucrării, trebuie să fac o precizare importantă, și anume: este vorba despre o lucrare susținută într-un mediu academic laic. Prima oară când i-am spus profesorului meu coordonator că îmi doresc să scriu o lucrare despre baptiști, tot cuprinsul s-a conturat ca o curiozitate mai degrabă față de un cult creștin recunoscut din România, dar destul de puțin cunoscut. Aici trebuie neapărat să vă povestesc o întâmplare chiar din ziua susținerii disertației. La un moment dat, unul dintre profesorii din comisia de organizare mi-a adresat următoarea întrebare:
-Domnule Cimpoae, în subcapitolul despre principiile baptiștilor ați scris despre faptul că baptiștii cred că mântuirea se obține prin credință, nu prin fapte. Mărturisesc că pentru mine ca ortodox este dificil ca să înțeleg ce anume înseamnă lucrul acesta. Puteți să ne explicați? Răspunsul meu a fost: Pentru baptiști, faptele nu sunt o condiție pentru mântuire, ci o consecință a mântuirii. Noi nu facem fapte bune pentru ca să fim mântuiți, ci pentru că am fost mântuiți.
Am simțit că răspunsul meu a deschis calea spre o altă înțelegere a rolului pe care credința îl are în actul mântuirii și locul pe care îl au faptele bune în viața credinciosului.
Prin urmare, primul capitol este o incursiune în istoria baptistismului în context internațional: origine, evoluție, principii. Apoi am scris despre începuturile și evoluția mișcării baptiste din România. Perioada istorică pe care m-am axat în cercetarea pe care am făcut-o a fost perioada regimului comunist. Atunci când avem în vedere perioada comunistă ne referim la perioada cuprinsă între anii 1948-1989, o perioadă de patru zeci de ani pe care Biserica Baptistă din România i-a traversat într-o anumită măsură, așa cum odinioară poporul Israel a traversat deșertul în drumul spre țara Canaan.
Subiectele cele mai importante pe care le-am abordat în cadrul acestui capitol au fost: eșecul controlului comunist, represiunea antireligioasă și persecuția baptiștilor, disidența religioasă, fenomenul colaborării liderilor baptiști cu sistemul comunist și atitudinea Bisericii Ortodoxe față de Cultul Baptist.  
De asemenea, am un capitol important aș spune eu despre personalități baptiste în perioada comunistă. Zece minibiografii despre lideri baptiști care au avut o contribuție majoră în ceea ce privește lupta anticomunistă și evoluția mișcării baptiste din România. Sunt trist că cea mai mare parte dintre acești „10 MARI BAPTIȘTI” nu sunt apreciați la adevărata lor valoare și cei mai mulți dintre ei sunt acum văzuți acum ca niște persoane controversate. Acesta a fost și motivul pentru care am vrut eu să le aduc un omagiu tuturor pentru contribuția pe care au avut-o în răspândirea credinței baptiste.
De fapt, lucrarea chiar se încheie cu o chemare la reconciliere. De la adevăr la reconciliere este drumul ideatic pe care l-am urmărit ca un fir roșu în această lucrare care îmi doresc în viitorul apropiat să fie completată și tipărită.

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre LUMINI ȘI UMBRE. Sper ca în acest demers să fiu de folos tuturor celor care caută să înțeleagă nu doar istoria, ci mult mai important: rolul lui Dumnezeu în istorie! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu