luni, 12 februarie 2018

Biserica Baptistă din Cuceu, Sălaj, la vârsta unui secol de viață



Vezi și aici articolul:„Cine este din vatra Cuceului, să ia aminte”


Duminică, 11.02.2018, am vizitat cu mult drag și emoție Biserica Baptistă din Cuceu și ne-am bucurat împreună cu frații. Am vizitat prima dată această Biserică în 1979, era plină de popor și tineri care lăudau numele cel sfânt al Domnului.
Cuceul este o localitate  în care a pătruns cultura prin oameni minunați, care au trăit pe aceste meleaguri.
Încă în anul 1868, Asociația pentru literatura română și cultura poporului român, „Transilvania”, își găsește cuibul prielnic și deschidere pentru oameni dornici de carte.
În anul 1880 se ține „Adunarea Generală a „Reuniunei Investitorilor Români Sălăgeni”. A participat la această, adunare tot satul.
Maria Oros, născută Muntean, din Cuceu, a fost aleasă în 1881 casieră și a devenit membru pe viață în organizația  „Reuniunei Femeilor Române Sălăgene”.
În 1889 într-o revistă de satiră și umor apare o poezie despre o persoană din Cuceu.
Mai sunt și alte evenimente ce descriu starea comunei Cuceu, ca una care era activă, implicată în activitate și de altă natură, nu numai de truditor al ogorului.
Tot această viață intensă parcă nu era completă, mai trebuiau multe de făcut. Trebuia umblat și la viața morală a oamenilor și aducerea Creatorului în mijlocul comunității.
În anul 1912, un delegat din SUA, recrutează oameni să-i ducă la muncă în țara tuturor posibilităților. Au plecat mai mulți oameni din Cuceu, aceștia au lucrat pe ogoarele americanilor, până ce a început construirea uzinelor Ford.
Acolo cuceuanii noștri au auzit despre Dumnezeu lucruri mai ciudate ca acasă. Au auzit că oamenii se roagă direct la Dumnezeu, că citesc zilnic din Biblie, caută să îl laude pe Dumnezeu și acești oameni pun mai mult accent pe credință.
Așa   cuceuanii au ajuns și la Biserica Baptistă din Detroit,  iar doi oameni s-au  hotărât să încheie legământ cu Domnul în apa botezului.
În anul 1917 au fost expulzați români din America, ca să participe la Războiul Mondial care era în desfășurare.
Cei doi baptiști când au ajuns acasă, au început să predice Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos și nu după mult timp au început oamenii să își cumpere Biblie și să se pocăiască, urmând a se boteza așa cum scrie în Biblie și cum s-a practicat botezul 300 de ani.
Nici nu bine s-au închegat câțiva baptiști, că au intervenit jandarmii, îndemnați de preotul satului  și au ajuns în fața instanțelor, unde au primit totuși dreptul de a funcționa, pentru că baptiștii erau recunoscuți ca și Cult și aveau drepturi depline.
Biserica Baptistă din Cuceu s-a dezvoltat repede, a crescut numeric, și-a construit propriul locaș de închinare. S-a format un cor, să cânte pentru lauda Domnului, au cumpărat instrumente de fanfară și lucrurile mergeau rapid  și Domnul a fost partea lor de moștenire și nu i-a lăsat în vreme de necaz.
Cu greutăți, cu bucurii, cu întristări, cu vremuri bune sau tulburi, au pășit înainte și acum sunt la 100 de ani de la facere.
Gloria și slava este a Dumnezeului cerului, care vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și veghează să ajungă Cuvântul Lui la toți oamenii de pretutindeni.
Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu