luni, 21 mai 2018

Lăzărel Ioan 1900-1979, din Prigor



Dumnezeu este cel ce descoperă lucrurile sale minunate, referitoare la poporul Său. Așa se face că Dumnezeu a călăuzit căutările mele și am avut ocazia să-l descopăr pe fratele Nicu, din Bocșa Română, jud. Caraș-Severin. Fratele are înaintași de cinste în poporul baptist, pentru care mulțumim Domnului. Nu vom vorbi de dumnealui, ci de bunicul dumnealui, Lăzărel Ioan.

Lăzărel Ioan

Fratele Lăzărel Ioan s-a născut în comuna Prigor, jud. Caraș-Severin, în anul 1900.
Este concentrat ca soldat, dar a fost pus să păzească o livadă de pomi cu un alt soldat maghiar. Nu le era greu, dormeau într-una, doar că se mai mutau ziua de la un pom la altul, să stea la umbră. Într-o zi, soldatul care venea cu o trăsură și le aducea mâncare cu marmita, i-a dat și un Testament. Fratele Ioan spune camaradului său:  „nu mai pot dormi atâta că înnebunesc”. A început fratele să citească acolo la umbră, păzind livada, Noul Testament abia primit și l-a citit cu atâta sete că la terminare l-a luat la citit din nou și apoi l-a citit a treia oară, când și-a predat inima Domnului fără să vorbească cu cineva sau să-l ajute. S-a pocăit citind Noul Testament.
După întoarcerea fratelui în sat, merge la preot și îi spune: „Domnule preot mă pocăiesc”. Cum așa, cum s-a întâmplat? zice preotul. Fratele i-a spus ce s-a întâmplat pe când păzea livada și la citirea Cuvântului, Dumnezeu a lucrat la inimă. Preotul i-a spus că nu are voie să citească Biblia, ci doar preoții, dar fratele i-a replicat: „Nu ne spui dumneata la fiecare predică că trebuie să ne pocăim ca să ajungem în cer?”
Nu știm data botezului, dar știm de la fr. Alexa Popovici că Biserica Baptistă din Prigor s-a înființat în anul 1918, iar familia fratelui ne spune că Lăzărel Ioan a construit biserica în curtea casei lui.
S-a căsătorit  cu  Maria  și Domnul i-a binecuvântat cu o fiică, Elena.
Fratele Lăzărel Ioan a fost un bun credincios, a predicat Cuvântul Domnului și a fost foarte  apreciat în sat de oameni.
În anul 1979 Domnul îl cheamă acasă.

Elena Lăzărel

Elena Lăzărel s-a născut în anul 1929 și la vârsta de 16 ani, adică în 1945când se întâlnește cu Domnul Isus și-L primește  în inimă, este  botezată.

Nicu, fiul Elenei și nepotul lui Ioan Lăzărel

Fratele s-a născut în anul 1954, la Prigor, jud. Caraș-Severin. În anul 1976 primește pe Domnul și este botezat de fr. Ciortuz Pavel. Se mută prin mai multe locuri și acuma locuiește la Bocșa Română și slujește în lucrarea Domnului.

La botezul fratelui Nicu 1976





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu