Baptiștii români în istoria lui Rushbrooke 1915

Istoria baptiștilor din România începea acum 161 de ani în urmă, în București și în alte orașe din țară, apoi în Transilvania. Cea mai solidă istorie este scrisă de Alexa Popovici în 1961 pe când era în România. După anul 1990 când s-au deschis multe posibilități s-a constatat că mai sunt multe lucruri de spus despre istoria baptiștilor, unele spre completare, iar altele spre corectare.

În această notă redau ce a scris Rushbrooke în istoria sa din anul 1915 pentru a fi văzute și cunoscute de cei interesați.

Iată și conținutul tradus din engleză, iar pentru vorbitori de engleză ne cerem iertare că s-ar fi putut face o traducere mai bună.

Originea baptiştilor din România poate fi urmărită prin două surse distincte, independente una de cealaltă, cu toate că îşi au punctul de plecare cam în aceeaşi perioadă de timp, cu 50 de ani în urmă sau aproximativ atât. În acea perioadă au fost înfiinţate biserici germane de către meşteşugarii germani imigranţi, bărbaţi care erau influenţaţi de J. G. Oncken, şi care au fost timp de mulţi ani susţinuţi în mod constant de Uniunea Baptistă Germană. Cea de a doua sursă a apariţiei baptiştilor pe pământ românesc vine de pe meleaguri ruseşti, de această dată, şi anume, prin fondarea bisericilor de către confraţi din Rusia, care au fost exilaţi din propriile lor case doar pentru că erau fideli Domnului Isus Cristos şi aderenţei la principiile baptiste.

Mai târziu, încă alte două categorii aparţinătoare credinţei baptiste au luat fiinţă; una printre români, care au fost foarte mult ajutaţi, sprijiniţi de către Rev. B. Schlipf  în persoană. Celălalt grup de baptişti s-a format în interiorul maghiarilor care s-au stabilit în capitala ţării, Bucureşti. Lucrarea germană a fost începută în 1862 de către Dl. Weigl, un fabricant de articole din fier, care era membru al unei biserici din Berlin. Când şi-a început munca, el a strâns în jurul lui un  număr de bărbaţi şi femei, cu aceleaşi idei şi opinii în ce priveşte viaţa şi munca creştină, astfel că o biserică a fost formată.    

Zece ani mai târziu un colportor al Societăţii Biblice Germane, pe nume Johann Hammerschmidt, a acceptat să fie pastorul acelei bisericuţe, dar, cu toate că  el şi-a făcut munca într-un mod conştiincios şi statornic, comunitatea n-a putut niciodată să adune mai mult de 90 de membri. Erau convertiri şi botezuri, dar condiţiile de viaţă în România nu erau dintre cele mai prielnice, astfel încât exista un şuvoi constant de oameni care emigrau în Statele Unite, aşa că, din nefericire câteva sute de credincioşi botezaţi au fost mutaţi în biserici din ţinuturile libere ale Vestului american.

Hammerschmidt a demisionat din slujba de pastor în urmă cu cinci ani şi s-a retras undeva în Germania de Nord. Imediat după ce el a părăsit ţara, un preot germano-american, Rev. B. Schlipf, la rugămintea unor membri români ai bisericii sale din Statele Unite, a vizitat ţara de baştină a acestora cu scopul de a urmări lucrările ce se desfăşurau în biserica românească. Acesta din urmă a aceeptat cererea făcută de biserica din Bucureşti, şi anume aceea de a rămâne acolo ca şi pastor.

De la venirea lui în acea biserică întreaga lucrare a avansat extraordinar. Într-adevăr, el a avut aşa de mult succes în ceea ce a făcut, că a stârnit duşmănia autorităţilor laice şi ecleziastice, aşa că în urmă cu doi ani acestea au încercat să-l deporteze, o tentativă care din fericire a fost zădărnicită de către Consulul American. În mare măsură datorită activităţii lui, noi biserici  s-au format atât printre români cât şi printre imigranţii maghiari.

În prezent există în România patru biserici germane, cu  un număr total de 335 de membri, şi fiecare casă de rugăciune are un pastor ordinat care face o muncă excelentă. În urmă cu câţiva ani erau în România câteva biserici baptiste ruseşti, care aveau în componenţă membri care au fost alungaţi din casele lor, dar acum în timpurile noastre, doar o singură biserică a mai rămas, care se găseşte la Tulcea, în regiunea Dobrogea.

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi pioneri baptişti şi-au găsit un cămin temporar în România: Ivanoff din Baku; Kostromin al Nicolaiev-ului; Pavloff al Odessei; Kuchnireff al Kiev-ului şi alţii, toţi au fost membri ai „Bisericii din exil“. Odată cu naşterea ţareviciului şi a acordării ulterior a amnistiei în ce priveşte exilurile religioase, majoritatea s-au întors acasă. Astfel încât din acel moment bisericile ruseşti din România au trebuit să se lupte pentru existenţă; întotdeauna au avut lipsuri, dar acum sărăcia lor este înspăimântătoare.

Excelenta lucrare românească este sub conducerea pastorală a lui C. Adorian, al cărui sediu este situat în Bucureşti. Anul trecut baptiştii de naţionalitate română şi-au unit forţele şi au format o asociaţie avându-l ca şi preşedinte pe C. Adorian, care a primit ajutor de la puternicele biserici ale românilor aflaţi dincolo de graniţă, în Transilvania.

Cea mai recentă dezvoltare a mişcării Baptiste din România se înregistrează în rândurile miilor de rezidenţi maghiari din capitală. Reverendul G.Guist este responsabil pentru acest lucru iar bisericuţa lui de 25 de membri promite mult mai mult pe zi ce trece. Această biserică este afiliată Uniunii Naţionale a Baptiştilor Maghiari şi primeşte ajutor de la bisericile de naţionalitate maghiară de peste frontieră.

Johann Gerhard Oncken 1800 - 1884

 

La noi baptiștii români, Johann Gerhard Oncken este foarte cunoscut, dar și de baptiștii din alte țări ale Europei, fiind numit „Pionierul baptist al Germaniei.

Rev. J.H. Rushbrooke în anul 1915 are și el aprecieri înalte față de acest misionar curajos și plin de râvnă pentru Evanghelia Domnului Isus. „Johann Gerhard Oncken este cunoscut în Marea Britanie drept ,,Părintele baptiștilor germani”; dar el este mult mai mult decât atât; ,,Părintele fondator al  baptiștilor continentali”, nu ar fi un titlu neapărat exagerat; într-adevăr, după cum ni se derulează povestea noastră, ar părea că mișcarea pe care a demarat-o el a exercitat o ușoară influiență chiar și dincolo de continentul european”.

Johann Gerhard Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 la Varel, în principatul imperial de atunci, mai târziu Marele Ducat, al Oldenburgului. Înainte să se nască, tatăl său a trebuit să plece în Anglia, unde a murit; de aceea băiatul nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Mai degrabă, a fost crescut în casa bunicii sale, unde nu avea la dispoziție decât resurse didactice slabe, dar bunica a fost o credincioasă care i-a direcționat viața spre Cuvântul Domnului.

În anul 1814 un negustor scoțian vine la Varel, îi place de băiat și îl ia cu el să-l facă un om și șade acolo până în anul 1819, când pleacă la Londra. Aici în Scoția a experimentat marea schimbare a inimii. Negustorul merge la Hamburg și-l pune pe Johann să-și cumpere o Biblie. Mama negustorului l-a dus regulat la biserica.

Dintr-o scrisoare a sa putem citi:

„Dar Dumnezeu, în providența sa, m-a scos din locul meu natal și m-a adus într-o țară în care mijloacele harului nu lipsesc. Multă vreme Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra mea în secret, fără ca eu să-i urmez avertismentele. Mai degrabă, păcatul a câștigat întotdeauna avantajul, care a fost apoi urmat de noi hotărâri și lacrimi de pocăință. Când am ajuns la Londra, am intrat în contact cu tineri gălăgioși care stăteau în aceeași casă în care stăteam eu și toate bunele mele intenții au fost sufocate. Dar în 1820 am venit la Blackheath în Kent, unde am stat alături de oameni evlavioși, care mi-au vorbit într-un mod pe care nu-l auzisem niciodată, care erau binecuvântați în Dumnezeul lor și se rugau adesea pentru mine. Un duh de rugăciune a venit și peste mine; am simțit că trebuie să am dreptate mai bună decât am avut-o eu însumi. Dar nu aveam încă o viziune adevărată asupra satisfacției depline pe care Hristos o făcea dreptății divine”.

La Londra a frecventat capela Metodistă pentru o vreme, unde a fost cuprins de harul lui Cristos care a pus stăpânire pe el. Aici a început să predice Evanghelia la cei din jur și le-a scris și rudeniilor că starea de păcat duce la osândă.

În decembrie 1823 a sosit la Hamburg ca misionar pentru Societatea Continentală din Londra care se ocupa cu răspândirea Evangheliei și s-a alăturat congregaționaliștilor locali de acolo, așa-numita „Biserica Reformată Engleză”, al cărei predicator la acea vreme, domnul Matthews, l-a primit cu căldură, făcându-l un prieten drag. Aici a inițiat școala Duminicală cum era la Londra și Oncken a fost cel care a dat primul imbold al Școlii Duminicale în Germania. Oncken, deși nu era baptist, a început să predice și din ce în ce mai multă lume venea să-l asculte.

Clerul din Hamburg a aflat de aceste întâlniri pe care le inițiase Oncken, a început perescuția prin amenințări și interdicții scrise.

Timp de 10 ani a fost persecutat de către autoritățile de stat care au fost incitate de clerul bisericii de stat. Persecuțiile erau la ordinea zilei, a fost ridicat de două ori și o dată închis. În anul 1828 Oncken a fost condamnat la 14 zile de închisoare, dar putea fi eliberat pe o cauțiune de 53 de mărci. De multe ori era amendat, adus în fața poliției ca cel mai mare păcătos. Tensiunea din orașul Hamburg era mare și se temea că îl vor expuza din oraș, lucru care ar fi pus capăt lucrării sale misionare. 

În ziua de 25 aprilie 1828 Oncken a fost chemat în fața senatorului și serios instruit să nu mai predice că va fi ultima dată avertizat, iar la prima predică va fi adus înaintea porții.

În 1828, el a devenit un agent al Societății Biblice din Edinburgh.

În anul 1829 a început o corespondență cu un creștin botezat. Un pastor baptist l-a invitat la Londra ca să fie botezat, dar Oncken a crezut ca o pierdere de vreme pentru că avea mult de lucrat. La sfârșitul anului 1929 Oncken a făcut cunoștință cu un baptist din America, care a rămas la Hamburg șase luni.

După multe discuții, cercetări, Oncken și casa lui acceptă să fie botezat el și credincioșii lui, în ziua de 22 aprilie 1834, în râul Elba de către Barnas Sears, pastor și profesor baptist. După câteva zile a organizat o biserică baptistă cu cei care au fost botezați.

Clerul luteran cu poliția erau deciși a eradica noua biserică și zelul evanghelistic al lui Oncken.  Camera de sus, unde s-au întâlnit, a fost înconjurată de o mulțime, ferestrele și ușile au fost sparte, iar Oncken târât în ​​fața oficialilor și apoi aruncat imediat în închisoare. Evenimentul a alimentat revoltator tot prin Germania, în speranța de a opri lucrarea lui Dumnezeu. Toate bunurile sale au fost confiscate și atunci când nu a fost la închisoare a fost citat să se prezinte aproximativ o dată pe săptămână.

În 1840 persecuția s-a întețit la Hamburg. Oncken a fost condamnat la patru săptămâni de temniță, plus amendă, iar Köbner și Lange la câte opt zile. Sfătuit de avocat, Oncken a solicitat liderilor baptiști americani să-și folosească influiența pentru a mobiliza un sprijin pe canalele diplomatice. Era primul demers din istorie în care baptiștii solicitau sprijin diplomatic pentru obținerea libertății religioase, într-un context în care asemenea practici erau total necunoscute. Raportul anual al General Baptist Convention arată că liderii baptiștilor americani au ajuns până la președintele SUA, Martin Van Buren (1782-1862), cu situația lui Oncken. Deși președintele a declinat o intervenție diplomatică directă, a dat dispoziție Departamentului de Stat să trimită instrucțiuni consulului de la Hamburg, ca acesta să facă demersuri, în limita uzanțelor, pentru a sugera mai multă libertate religioasă. Cu toată opoziția, mișcarea baptistă s-a extins.

Și după ce a fost botezat și lucrarea lui misionară a luat amploare în Germania, dar și ăn alte țări. În anul 1846 scrie pentru revista The Baptist, un articol prin care arată:

„Prin binecuvântarea Domnului tot înaintăm și, într-un turneu recent în Olanda, am botezat șaisprezece credincioși și am format trei biserici. Deși treceam prin țări în care am fost interzis, nu am fost maltratat și doar o singură dată am fost chemat în fața magistratului. Încurajările noastre sunt grozave, atât aici, cât și în alte părți, și sper că ne vor încuraja să fim mai devotați singurei cauze importante de pe pământ. Orice altceva este trecător ca suflarea pe care o inspirăm, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna. Oh! pentru ca noi toți, care purtăm numele lui Hristos și care am fost îngropați în moartea Lui, să putem simți puterea iubirii Lui în inimile noastre și să fim constrânși de ea să trăim numai pentru Acela cu care vom trăi veșnic în fericirea veșnică.

Sănătatea mea s-a îmbunătățit puțin, deși în continuare mă cam supără gâtul, astfel încât pot vorbi cu turma mea doar de două ori pe săptămână. Ei bine, știu că, dacă Domnul are lucrare pentru mine, El va potrivi îndurările Sale cu nevoile mele; El ne va împlini toate nevoile prin bogățiile Sale în slavă, prin Hristos Isus, Domnul nostru, și dacă ne cheamă, este și mai bine, căci cine cunoaște păcătoșenia firii noastre și lupta grea pe care va trebui să o ducem până la sfârșit nu întârzie să fie cu Domnul Său în slavă. În curând ne vom întâlni acolo, dragă frate, prin sângele Mielului. Până atunci, ochiul nostru să fie ațintit pe cruce.

Crucea, crucea, asta este câștigul meu

Pentru că pe ea a fost înjunghiat Mielul;

Acolo a fost răstignit Domnul meu,

Acolo pentru mine, Mântuitorul meu a murit.

Sunt, dragă frate, al tău în cea mai bună dintre legături.

                   J. G. Oncken”.

În perioada 4-8 mai 1842, un incendiu uriaș a distrus o treime din orașul Hamburg, în urma căruia douăzeci de mii de oameni au rămas fără adăpost. Biserica lui Oncken s-a implicat total în asistarea sinistraților. Cum clădirea pe care biserica abia o cumpărase, un fost siloz cu câteva etaje, scăpase de flăcări, aceasta a fost amenajată în adăpost. Similar, membrii bisericii și-au pus casele la dispoziția sinistraților. Într-un context în care au observat că mulți alții s-au dedat la jafuri și speculă, profitând de tragedie, autoritățile au remarcat rolul pozitiv jucat de baptiști, momentul reprezentând o cotitură în relația dintre cele două părți. Anul 1848 formează un punct de reper în istoria baptiștilor germani, deoarece a adus introducerea libertății religioase.

Pe 8 iulie 1845, soția lui Oncken, Sarah, a căzut răpusă de cancer la sân. Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au ajuns la maturitate. Oncken s-a recăsătorit doi ani mai târziu cu Ann Dodgshun, văduva unui comerciant din Yorkshire, diacon al unei biserici și om de afaceri. Ann a suferit de gută și a murit pe 26 martie 1873, fără a avea copii cu Oncken. Acesta s-a recăsătorit a treia oară pe 24 decembrie 1874 cu Jane Clark, membră a bisericii lui Spurgeon, cu 23 de ani mai tânără ca el. Jane i-a supraviețuit soțului ei 36 de ani, murind în Elveția pe 1 ianuarie 1916.

Lucrarea a continuat să se extindă, noi biserici ființând deja în Elveția și Franța. Din 1846, activau misionari în Austria și Ungaria. Pentru o administrare mai judicioasă a lucrării, la Hamburg a fost înființat în 1853 un Bord de Misiune, care avea să coordoneze misiunea continentală până la începutul Primului Război Mondial. La finele anului 1853, existau 44 de biserici mari, în afară de filiale, totalizând 4618 membri.

Oncken îi anunța pe partenerii americani de la ABMU că se deschisese o ușă pentru Evanghelie și în sudul Rusiei, în Ucraina de azi. Tot el transmitea celor de la Boston, pe 10 aprilie 1862, că în ultimul an, „Evanghelia glorioasă pe care o răspândim anual printre milioane [de oameni] în Germania, Danemarca, Norvegia, Rusia, Lituania, Polonia, Austria, Ungaria, Valahia, Elveția și Franța, a fost îmbrăcată cu putere irezistibilă de sus…” Misiunea continentală a crescut constant, an după an, credincioșii baptiști preluând viziunea lui Oncken: Jeder Baptist ein Missionar! [Fiecare baptist, un misionar!]

Johann Gerhard Oncken, a lăsat în urmă 55 de volume de jurnale, scrise alternativ în germană, franceză și engleză, precum și 30-40 de volume de predici scrise în întregime, pe care le aduna mereu cu grijă și le capsa împreună la sfârșitul anului. Desigur, ziua începea pentru el la ora 5 dimineața și fiecare minut al zilei a fost folosit cu conștiință.

 Oncken era evanghelistul și inițiatorul de sistem, un adevărat revoluționar, cel care a generat viziunea mișcării baptiste continentale. Când Oncken a încetat din viață pe 2 ianuarie 1884, la aproape jumătate de veac de la botezul său, pe continent existau deja peste treizeci de mii de baptiști. Baptismul era răspândit în nordul continentului din Danemarca, Suedia și Norvegia până în Țările Baltice și în Rusia, la Sankt-Petersburg. În centrul, sudul și estul continentului s-a extins din Elveția, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria, până în Ucraina și Georgia. În altă ordine de idei, credincioșii baptiști germani, care au emigrat, formaseră deja numeroase biserici în SUA, Canada, Africa de Sud, Australia și în America de Sud. În 1914, în Europa continentală erau 1182 de biserici baptiste, cu 139 270 membri. Dintre aceștia, 28 900 membri organizați în 178 de biserici reprezentau bisericile vorbitoare de limba germană din Rusia. Bisericile baptiștilor ruși nu intră în aceste cifre statistice, estimându-se un total de 50. 000 membri.

Lucrarea bisericii baptiste germane din Bucureşti se afla sub influenţa, grija şi directiva spirituală a baptiştilor din Germania şi a conducătorului lor, Johann Gerhard Oncken. El a fost cunoscut multă vreme, chiar şi după moartea lui, ca „părintele baptiştilor germani”, dar în realitate, el a fost „părintele baptiştilor din Europa”.

Deși pionierul misionar baptist Johann Gerhard Oncken a murit în anul 1884 spiritul să misionar vioi nu a murit și s-a văzut în frații care i-au urmat.

„Cuvintele lui Oncken, „Jeder Baptist Ein Missionair” (Fiecare baptist un misionar) au fost tipărite cu litere mari peste platformă. Practic, fiecare vorbitor a sunat nota misionară. Cele mai emoționante discursuri auzite au fost relatările misionarilor. Atitudinea Congresului a fost că nimeni nu este un adevărat baptist care să nu fie misionar”. Este vorba de Congresul al V – lea al Alianței Mondiale ținut la Berlin în zilele de 4 – 10 august 1934.

Surse:

Alexa Popovici

Rev. J.H. Rushbrooke

Joseph Lehmann

Mihai Ciucă

Baptist and Reflector

The Baptist