sâmbătă, 23 iulie 2016

Revista Aurora de Vasiliu Berbecar




Mulțumim  Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" Cluj-Napoca pentru că a postat online revista Aurora sau Razele Aurorei a  fratelui Vasiliu Berbecar. Pe site sunt numere din anii 1911-1917 pe care puteți să le descărcați de aici.
Revista are redactor pe Vasiliu Berbecar și este ajutat de Mihai Brumar.
Revistele nu conțin informații despre baptiști, ci mesaje biblice de învățătură, poezii și mici istorioare. Citindu-le veți putea aprecia dumneavoastră valoarea lor.



miercuri, 20 iulie 2016

Români, vin sectarii! II




Valul de care vorbeam  în postarea trecută se aseamănă și cu ce spunea apostolul Ioan în Apocalipsa: „Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte”. (Apocalipsa 12:4)  Asemănarea este tangențială și aleatorie în timpul desfășurării evenimentelor.

Azi prezint o carte scrisă de Basiliu Rațiu – Canonicul Lectoriu și Asesoriu Consistoriale, în Archi-dieceza Albei-Julie. Cartea poartă titlu: „Istoria Beserecescă” și mi s-a părut interesant segmentul de populație căruia i se adresează: „Pentru folosul tenerimei române teologico-scolastice, pre scurt întocmite”. Este tipărită la Blasiu (Blaj), în anul 1854, la Seminarul diecesanu.

Capitolul III, intitulat „Istoria sectelor celor mai noue besericesci”, prezintă sectele incriminate: Luterană, Calvină, Anabaptistă, Sociniană și Hernhutiana. De la pagina 311, cartea vorbește despre Anabaptiști și Menoniți: „După principiul lui Luter de a esplica  S. Scriptură după înțelesul fiiesce căruia, la începutul reformațiunii afară de secta luterană și calvină s-au redicatu în Germania o sectă destenctă întemeiată de Nicolau Storchu și Toma Muntzer, discipolii lui Luter, carii fienduca după cuvântul s. scripture: «Celu ce va crede, și se va boteza mântui-se-va» numai botezul celor maturi, care sciu ce credu cându se botează, lu-tie. neau legitimu, și pre cei în pruncie botezați de nou-i botezau, de unde s-au numit anabaptiști. Înse nu numai cu această eroare au fostu întenați, ci lăpedându cu totul S. Scripturi se lăudau, cum că li s-au făcutu nesce descoperiri și inspirațiuni, spre întemeierea unei societăți libere, care se nu depende nece dela magistratele civili ca a luteranilor și a calvinilor, nece se fie supusă episcopilor precum e cea catolică, ci numai suptu gubernarea ai loru sei, se aibă toate comune. De aici sculându-se cu o furoare fanatică în contra proprietarilor spre a le cuprende pre seama comunismului seu moșiele, și făcund întru acestu timp cruzimi ne audite, au fost silitu statulu a păși cu arme în contra lor…”. „Fanatismul anabaptiștilor mai temperându-lu frigianul Memnone a formatu o sectă nouă, ai cărei membri dela autoriulu sectei sale s-au numit menoniți.”

Autorul vorbește de quakeri, de fanaticul până la nebunie George Fox, dar nu spune nimic de vreo sectă baptistă. Oare de ce? Suntem în anul 1854, când anabaptiștii nu mai erau un popor, o sectă, un cult, iar baptiștii urmau să vină cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta l-am observat în presa bisericească aproape până în anul 1900.   

Între anii 1600-1650, nu se mai poate discuta despre biserici anabaptiste, dar pe conceptul lor de a boteza adulți care cred și pe principiul libertății s-au format alte biserici.

Că baptiștii au principiul libertății de conștiință o spun preaînalții cucernici ziariști de la „Biserica și Școala” în 1886, când redau dezbaterile asupra bugetului ministrului cultului și instrucțiunii publice în dieta Ungariei, dar se pare că nu au prins dumnealor firul.

Cu toate acestea, citim în foaia „Biserica și Școala” din 1900 articolul cu titlu: „Măsuri în contra anabaptismului”, în care se spune: „S-au cuibărit ici colea. Baptiștii erau o forță ce «amenința» biserica ortodoxă și atunci au creat această confuzie pe care au menținut-o până aproape în zilele noastre.”

Sunt multe exemple, dar am ales unul mai elocvent. Ziarul „Tribuna Poporului”, ce apare la Arad,  scrie în anul 1900 un articol cu numele „Rătăciții din Curtici”: „Este vorba de nazaricușii, cărora D-zeu le-a slăbit mințile – vor să scoată în Arad o revistă, Adevărul. Un confrate scrie că redactorii ar fi doi țărani, unul din Macea, altul din Curtici. Adevărul este că foaia o scoate dl. Șimonca, absolvent al facultății de teologie din Cernăuți, unde a învățat cu stipendiul pe care i la dat fostul episcop al Aradului, Ioan Mețianu. Păcat de banii cheltuiți.” Articolul are parte adevăr, parte minciună și parte creare de confuzie. De unde știu? Tot de la dumnealor, că doar știm că Biblia prin Biblie se înțelege corect. În 1903, în ziarul „Biserica și Școala” apare un articol despre botez, cu titlul „Dispute cu Nazarenii”, iar in interiorul articolului nu scrie nazareni, ci scrie baptiști. Vor fi știind ei ceva.

Dacă nu ar fi de râsul plânsului, aș tăcea, dar așa doar aș mai parafraza pe George Coșbuc în poezia lui Vine ploaia.



Vine ploaia, bine-mi pare,
În grădină am o floare,
Ploaia o va face mare,
Vine ploaia, bine-mi pare!


Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului răcoarea-i place!
Vine ploaia, bine face!



și aș spune cam așa:    Vin sectarii!

Vin sectarii, bine-mi pare!

Ei în mână au o floare (Biblia),

Floarea ne va crește mare (spiritual),

Vin sectarii, bine-mi pare!

Strofa doua n-o mai fac,

Vin sectarii, bine fac!
Va urma.




luni, 18 iulie 2016

Români vin sectari




Perioada paşoptistă, situată între 1830 – 1860, cu rezultatele ei, a dat un avânt puternic unui curent nou și modern. Presa de toate felurile înflorește și, viu colorat, se răspândește cu viteză mică, dar destul de rapid, pe la toți frați noștri de limbă și neam românesc. Presa de satiră și umor nu se mai teme să publice caricaturi, picturi care nu prea erau sfioase pentru credință și neam. În această vreme înflorește și presa cultică cu apartenențele ei, care începe să fie un fel de dictator mai guraliv, dar se pare că nu a intimidat destul de mult cealaltă parte a presei. Poate nu s-a speriat presa laică de cea de cult, pentru că și breasla cultică se războia în interiorul ei, de exemplu ziarul, Biserica și Școala de la Arad nu înghițea tot ce spuneau cei de la Telegraful Român de la Sibiu. Se înfierbântau cei de la Arad, dar se pare că cei de la Sibiu nu aveau  nicio remușcare. Poate că depindea de episcopul care patrona revista respectivă.

Cele două biserici surori românești Ortodoxă și cea Unită cu Roma, numai surori nu erau pentru că se acuzau reciproc și acuzele erau  dure, lipsite de căldura spirituală și sufletească care trebuia să însoțească aceste biserici. Printre certurile și acuzele lor aveau ceva în comun: „lupta împotriva sectarilor”. Nu era nici un român baptist în această perioadă dar focul împotriva lor a început.

Ce este de remarcat că ambele biserici ne acuzau de grave erori. Biserica ortodoxă ne acuza că ne unim cu biserica unită cu Roma, ca să maghiarizăm neamul nostru românesc și să-l înstrăinăm de valorile strămoșești. Biserica unită ne acuza că ne unim cu ortodocșii, ca să-l discredităm pe papa de la roma.

Amândouă ne acuzau că am pactizat cu socialiști europeni. Doamne, ce creștinătate plină de abureli năstrușnice, dar care au dăinuit până în zilele noastre.

Într-un  așa spațiu românesc a venit primul baptist la București în anul 1856. A venit dar poate nu știa că valul împotriva lui era ridicat și gata să se rostogolească peste el și peste învățătura lui,  să-l înghită, să-l ducă în adâncuri. Valul s-a spart și dulgherul baptist Karl Johann Scharschmidt cu soţia  au rămas ca un far care strălucește până azi.

Va urma

marți, 12 iulie 2016

1986 de ani de creștinism împănat




Dragi creștini,  dezbrăcați creștinismul de construcția  istoriei și vom fi a lui Cristos.
Răsfoind arhiva revistei bisericești, Biserica și Școala care a apărut în anul 1877 luna ianuarie am găsit un articol din anul 1913 care ne aducea aminte de un mare eveniment din istorie: „Aniversarea de 1600 ani de la darea edictului de la Milan (313) pentru libertatea religioasă a creștinilor.” După ce se face o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat și cum creștinilor li s-a dat libertate, se spune următoarele: „În Roma serbările jubiliare, inaugurate încă în 22 octombrie 1912 prin o festivitate ținută în prezența cardinalilor, a corpului diplomatic, a dignitarilor papali și a mai multor oaspeți anume invitați, se vor începe propie numai în 30 martie…” și serbările se vor sfârși pe 8 Decembrie.
Nu îmi aduc aminte ca în anul 2013 când s-au împlinit 1700 de ani sa se fi facut ceva festivități.

1600 de ani sunt mulți și parafrazând pe patriarhul Iacov din Gen. 47:9 9 „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.” Adică zilele călătoriei creștinilor au fost mai mult rele și mai puțin bune. Cum poate fi așa când ni se anunță 1600 de ani de libertate? La drept vorbind libertatea era doar pentru cei mari nu și pentru cei mai mici care erau chinuiți, trimiși la surghiun și uciși. Am putea spune fară  a greși că ce spune:    Grigore Alexandrescu - Cainele si catelul este un adevăr și azi:

Ca nu iubesc mîndria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru căței."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.

Eu m-am gândit să ne uităm la cei 1986 de ani  de creștinism la ce a fost el atunci și ce este acuma.

Dacă Domnul Isus i-a numit pe cei ce-L urmau ucenici, apoi li s-a dat numele de creștini, iar în Fapte 24:5 apare prima sectă a „nazarinenilor”, astăzi avem mii de secte.

Creștinismul s-a divizat înainte de edictul de la Milan și după aceea și fiecare susține ca are adevarul și toți ceilalți sunt eretici și așa cei ce își zic că sunt a lui Cristos tăgăduiec cu vehemență pe ceilalți care spun că  suntem a lui Cristos.

Pavel de partea lui spune cu durere în 1 Corinteni 11:19 19. căci trebuie să fie şi „partide” între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. Catolicii traduc „diviziuni” iar ortodocșii „eresuri”.
Unele paride sau eresuri, sau diviziuni au azi nume care mai de care foarte convingătoare că sunt a lui Cristos, vezi exemplu: „a sfinților de pe urmă”, „Biserica lui Dumnezeu apostolică”, „martorii lui”, denumiri care sa nu lase dubii că gruparea lui nu este totalmente a lui Dumnezeu.
Pe acest firmament creștinesc cu câteva sute de ani în urmă au apărut unii oameni care s-au numit sau au fost numiți „anabaptiști”, apoi în jurul anului 1600 au apărut o grupare care s-au numit „baptiști” și până în ziua de azi au același ideal.
Unii din diviziuni și-au mai legat numele de diferiți oamani și se cheama cu numele lor: tomiști, calviniști, augustinieni și alte nume, apoi ne mai numim după interpretarea Bibliei: idealistă, viitoristă și altele. Oare de ce?
Ca să fim mai cu precizie ai lui Cristos, adica sa fim creștini, numai că Pavel spunea la inceputul creștinismului:
4. Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

(1 Corinteni 3:4-9, VDCC)
Eu înțeleg din ce spune Pavel că aceste denumiri aparțin lumii și nu lui Dumnezeu. Copiii lumii se numesc după numele învățătorilor lor, iar copiii lui Dumnezeu se numesc după numele Domnului, sau așa ar trebui să fie.
16. Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
(Ieremia 15:16, VDCC)
De aceea spun să dezbrăcăm creștinismul de construcția ingenioasă a istoriei și vom fi a lui Cristos.